Banca centrala a Rusiei a cheltuit intr-o singura zi 1,5 miliarde de dolari pentru sustinerea rublei, in conditiile in care asteptarile pentru majorarea dobanzilor cresc, pe fondul impactului sanctiunilor occidentale si scaderea pretului petrolului.
Pe 8 octombrie, banca centrala a vandut 1,5 miliarde de de dolari, potrivit datelor publicate vineri pe site-ul institutiei, aproape cat a vandut pe parcursul celor trei zile precedente. Vanzarea este totodata cea mai mare efectuata intr-o singura zi, dupa interventia de 4,41 miliarde de dolari care a precedat referendumul din Crimeea privind alipirea la Rusia, din luna martie, arataMediafax.
Asteptarile de majorare a dobanzilor au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii sase ani, in timp ce declinul pretului petrolului Brent la minimul ultimilor patru ani au facut ca rubla sa se deprecieze in continuare peste nivelul de 40 de unitati pentru un dolar.
"Populatia incepe sa urmareasca indeaproape evolutia monedei. Acest tip de comportament de turma este intrerupt doar de o interventie decisiva a autoritatilor de reglementare, cum ar fi majorarea dobanzilor sau sustinerea monedei pe piata", considera Vladimir Kolicev si Daria Isakova, analisti la VTB Capital. In incercarea de echilibrare a economiei, guvernatorul bancii centrale, Elvira Nabiullina, a majorat dobanda de politica monetara cu 2,5 puncte procentuale, din luna martie.
Accesul companiilor rusesti la finantarea occidentala, blocat
Mai multe runde de sanctiuni impotriva unor companii si persoane din Rusia au blocat accesul acestora la finantare pe pietele occidentale. Banca centrala estimeaza ca pana in decembrie ajung la scadenta datorii de aproape 55 de miliarde de dolari.
Rubla s-a depreciat vineri cu 0,5% fata de un cos de valute, la 45,23 unitati, si se indreapta spre un declin de 1,7% pe ansamblul ultimelor cinci zile. Fata de dolar, rubla a scazut vineri cu 0,6%, la 40,39 unitati.
Pretul petrolului Brent, de referinta la bursa din Londra, a scazut vineri la cel mai redus nivel din decembrie 2010, pe fondul cererii scazute din Europa si Asia si al unui excedent de productie in Liban si SUA, influentand negativ rubla. Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare in luna noiembrie au coborat cu 1,07% la 88,30 dolari pe baril, sub pragul psihologic de 90 dolari pe baril.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu