13.10.2014

Ponta, despre declaratiile lui Basescu in cazul Lukoil: Ignoranta si stupiditate

Ponta, despre declaratiile lui Basescu in cazul Lukoil: Ignoranta si stupiditateFoto: Romania Tv

Prim-ministrul Victor il acuza pe presedinteleTraian Basescu de "ignoranta si stupiditate" pentru ca le-a transmis reprezentantilor Lukoildin tara noastra sa plece, in contextul scandalului din ultimele saptamani.
"Cand vorbim de mari contribuabili, orice rafinarie, nu doar Lukoil, plateste 100 de milioane de dolari la buget pe luna. Deci daca nu functioneaza trei luni orice rafinarie, eu am 300 de milioane de dolari mai putin in buget, si nu e vorba de impozit pe profit - domnul Basescu ori nu intelege, ori era obosit la ora aia, ca a facut o confuzie -, ci taxe, impozite, accize pe care le platesc si cand sunt pe pierdere.

Eu cred ca domnul Basescu a facut - probabil din inconstienta, nu intentionat - sau era pe cale sa faca cel mai mare cadou pe care cei de la Lukoil si-l doreau: sa le dea un motiv sa plece din Romania - 'uite, ne-a dat afara statul roman' - si sa le si platim rafinaria.

Pai ce sa fac eu, Guvernul, cu rafinaria? Adica atata ignoranta si stupiditate, sa spui 'bai baieti, ia plecati'... Dar daca chiar plecau? Il mutam pe domnul Basescu sef la rafinarie, sa-mi dea el 100 de milioane de dolari si sa plateasca 3.500 de oameni", a spus premierul, luni seara, intr-o emisiune la Romania Tv.

Basescu acuza un judecator de minciuna: Sunt magistrati care tin neaparat sa faca politica si o fac prost

De asemenea, Victor Ponta a mai afirmat despre Traian Basescu ca acesta "va spune numele ofiterului acoperit oricand" si ca "il va indica pe cel pe care il considera dusman".

Nu in ultimul rand, presedintele PSD si candidat la prezidentiale a vorbit inca o data despre viitorul prim-ministru al tarii, dupa ce el va ajunge la Palatul Cotroceni.

"Viitorul prim ministru, daca eu voi fi ales presedinte, este un om pe care nu il aleg eu, ci un om pe care il sustin PSD, PL, UDMRUNPR si PC, pentru ca va avea de dus doi ani de zile de guvernare cu o coalitie care trebuie sa-l sustina. Va pot spune ca nu va fi domnul Basescu, cu siguranta. Si deloc membru PSD", a mai declarat Victor Ponta.

Basescu: Lukoil sa plece in Rusia daca nu ne respecta legile. Guvernul sa preia rafinaria

Presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului Romaniei, saptamana trecuta, sa fie pregatit sa preia rafinaria detinuta de Lukoil la Ploiesti, daca vineri compania rusa va stabili sa nu mai reia productia.

"Daca maine Lukoil va stabili sa nu reia productia, cer Guvernului Romaniei sa fie pregatit sa preia rafinaria de la Ploiesti. Lukoil trebuie sa se gandeasca sa dispara de tot de pe piata romaneasca, daca asta ii este abordarea. Lukoil trebuie sa hotarasca: respecta legile statului roman sau daca vrea legile de la Moscova, se se duca acolo, nu in Romania.

(...) Este un lucru pe care Guvernul trebuie sa il analizeze cu toata seriozitatea, nu este joaca. Ia plecati, baieti, daca nu respectati legile statului. Sa nu credeti ca plecati cu rafinaria", a spus Traian Basescu, joi, intr-o declaratie de la Palatul Cotroceni. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu