16.10.2014

FRF i-a gasit inlocuitor lui Piturca: Selectioner din Spania pentru nationala Romaniei

FRF i-a gasit inlocuitor lui Piturca: Selectioner din Spania pentru nationala RomanieiFoto: Gazeta Sporturilor

Federatia Romana de Fotbal s-a decis asupra inlocuitorului lui Victor Piturca, in cazul in care acesta va pleca in Arabia Saudita.
Alesul forului condus de Razvan Burleanu esteCosmin Contra, tehnicianul gruparii Getafe, din Primera Division, anunta DigiSport.

Contra a reusit sa ii salveze pe madrileni de la retrogradare in sezonul trecut, insa pozitia lui la Getafe este tot mai subreda in acest an competitional.

"Gurita" nu a facut transferurile pe care si le dorea pentru ca echipa se confrunta cu mari probleme financiare, iar lotul "subtire" face ca rezultatele sa fie sub asteptarile conducerii.

In plus, sunt sanse mari ca Getafe sa isi schimbe patronul pana la sfarsitul anului, noul sef urmand a aduce un alt tehnician.

In aceste conditii, Contra este foarte tentat denationala Romaniei, el avand sansa de a-si continua ascensiunea cu o calificare la Euro 2016.

Sursa citata mai scrie ca fostul international va fi supervizat indeaproape de Anghel Iordanescu, directorul tehnic al FRF.

Victor Piturca va anunta in aceasta saptamana daca pleaca la Al Ittihad, in Arabia Saudita. Reprezentanti ai clubului din zona Golfului Persic sunt in Bucuresti, discutiile cu Piturca fiind demarate inca de miercuri. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu