13.10.2014

BNR are o conducere noua: Ce tinte si-a propus

BNR are o conducere noua: Ce tinte si-a propus

Banca Nationala a Romaniei (BNR) are un nou Consiliu de Administratie (CA), care va fi condus de guvernatorul Mugur Isarescu, si are ca obiective principale adoptarea monedei unice europene si intrarea in Uniunea Bancara Europeana.
Mandatul vechiului CA al BNR a expirat in data de 10 octombrie 2014.

Mugur Isarescu se afla la al cincilea mandat de guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Din conducerea executiva a BNR mai fac parte Florin Georgescu, prim-viceguvernator, aflat la al treilea mandat, Bogdan Olteanu, viceguvernator, la al doilea mandat si Liviu Voinea, viceguvernator, primul mandat, care a ocupat fotoliul de ministru al Bugetului.

Membrii neexecutivi ai conducerii BNR pentru urmatorii cinci ani vor fi Agnes Nagy, aflata la al patrulea mandat, Marin Dinu, la al doilea mandat, Virgil Stoenescu, la al treilea mandat, Gheorghe Gherghina si Daniel Daianu, la primul mandat fiecare.

Conducerea BNR, votata in Parlament. Isarescu a primit 377 de voturi "pentru"

Noul Consiliu de Administratie al BNR a fost numit de Parlament la jumatatea lunii iunie anul acesta.

Cristian Popa, care a detinut functia de viceguvernator al BNR timp de trei mandate consecutiv, Napoleon Pop, care a avut doua mandate de membru in CA si Nicolae Danila, un singur mandat de membru, nu au mai primit aprobarea Parlamentului pentru un nou mandat in conducerea bancii centrale.
 


Consiliul de administratie al BNR este alcatuit din 9 membri numiti de Parlamentul Romaniei, pe o perioada de 5 ani. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu