Cuvioasa Parascheva, cunoscută în popor ca "Sfânta Vineri", este considerată ocrotitoarea Moldovei şi a Bucovinei. Osemintele Cuvioasei au ajuns la Iaşi acum 400 de ani.
Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Tradiţia spune că Sfânta Parascheva şi-a împărţit hainele şi hrana cu săracii, deşi era mustrată de părinţii săi. După moartea acestora, Parascheva a renunţat la avere şi a părăsit casa părintească pentru a intra în monahism la o mănăstire din apropierea Constantinopolului.
De aici a plecat la Ierusalim, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de maici, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, după care s-a întors în satul său natal, Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, în post şi rugăciune.
Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea sfintele moaşte au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi'. Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica 'Trei Ierarhi'. În prezent, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Deşi Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, ea este considerată ocrotitoarea Moldovei.
''Sfânta Parascheva este numită 'luminătoare casnică a Moldovei' pentru că de mai bine de trei secole şi jumătate ocroteşte Moldova. Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva pe 14 octombrie'', spune părintele conferenţiar doctor Ion Vicovan.
De mai bine de 60 de ani, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt scoase pe 14 octombrie din Catedrala Mitropolitană, într-un loc special amenajat în curtea din faţă, pentru ca pelerinii să se poată închina şi ruga.
Pe lângă osemintele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, în ţara noastră se găsesc moaştele mai multor sfinţi, printre care: Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov - Ocrotiroul Bucureştilor - aflat la Patriarhia Română, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Grigorie Decapolitul aflat la Mănâstirea Bistriţa - Vâlcea, Sfinţii Martiri Brâncoveni aflaţi la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare aflat la Mănâstirea Putna sau Sfântul Irodion aflat la Mănâstirea Lainici.
Când şi de ce a apărut cultul cinstirii moaştelor în Biserica Ortodoxă
Cinstirea moaştelor are o tradiţie veche în Biserica Ortodoxă. Actul de slăvire a rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor a apărut în deceniile propovăduirii credinţei creştine de către apostolii lui Hristos.
Conform diaconului Liviu Petcu, de la Patriarhia Română, prima menţionare de cinstire a Sfintelor Moaşte apare în Scriptură, referitoare la capul Sfântului Ioan Botezătorul: "ucenicii lui au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să-i dea de ştire lui Iisus" (Matei 14, 12).
Cultul moaştelor a fost foarte răspândit la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, acolo unde aflarea rămăşiţelor omeneşti ale unui sfânt era celebrată de către comunitatea creştină. Motivul: rămăşiţele umane au fost şi sunt considerate ca făcătoare de minuni. De altfel, Canonul 7 al Sinodului al VII-lea ecumenic interzice sfinţirea bisericilor fără Sfinte moaşte puse în masa Sfântului Altar şi în antimis.
În credinţa creştină, "oasele şi rămăşiţele sunt purtătoare de putere dumnezeiască, dacă vrea Dumnezeu", scria jurnalistul Cristian Tabără, în revista Lumea Credinţei. Aceeaşi sursă notează că "În Vechiul Testament se povesteşte faptul că oasele profetului Elisei au înviat un mort al cărui trup a fost scăpat peste ele de către cei care-l purtau, iar în Noul Testament este menţionată întâmplarea în care o femeie din mulţimea care Îl înconjura pe Mântuitor s-a atins pe furiţ de haina Lui şi s-a vindecat".
Biserica precizează că închinarea la moaşte nu este idolatrie, ci o venerare a sfinţeniei şi eventual al martiriului respectivului Sfânt. În tradiţia şi credinţa ortodoxă, "puterea lui Dumnezeu nu dispare o dată cu trecerea sfântului la cele veşnice, ci se manifestă în continuare, prin binefacerile oferite de moaşte şi relicve, sau prin neputrezirea şi buna mireasmă a rămăşiţelor trupeşti, ca semn al sfinţeniei", conchide acelaşi Cristian Tabără.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu