

De asemenea, sursele citate au arătat că nu ar exista documente justificative pentru cheltuielile efectuate şi nici pentru cererea de rambursare depusă. Mai mult, există indicii în sensul că în prezent sunt refăcute documentele aferente proiectului. Potrivit Ministerului Educaţiei, scopul acestui proiect este „prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii în rândul copiilor cu vârste între 5-8 ani din 420 de comunităţi dezavantajate, cu pondere ridicată de romi, cu precădere în localităţile rurale şi urbane mici, din România prin implementarea de alternative educaţionale pentru preşcolari şi părinţii acestora”. ”Obiectivul general al proiectului contribuie în mod direct la realizarea unuia dintre obiectivele operaţionale aferent AP2, DMI 2, privind prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, în special pentru categoriile defavorizate precum comunităţile/populaţiile rome, sărace şi rurale şi pentru copiii cu dizabilităţi”, se mai arată în informaţiile publicate oficial pe site. Ce prevede proiectul anchetat Proiectul este derulat de minister prin Direcţia Generală Învăţământ în Limbile Minorităţilor şi Relaţia cu Parlamentul, în parteneriat cu Fundaţia RUHAMA şi a avut ca perioadă de desfăşurare noiembrie 2008 - decembrie 2009. În urma activităţilor proiectului, peste 8.400 de copii din mediul rural, cu risc de părăsire timpurie a şcolii, au participat, în vara anului 2010, la activităţile celor 423 grădiniţe de vară. În anul şcolar 2010-2011, aproximativ 6.400 de copii dintre toţi cei care au urmat grădiniţa de vară au participat, pe perioada clasei I, în programul ,,Şcoala după şcoală". O componentă importantă a proiectului a reprezentat-o şi implicarea părinţilor în educaţia copiilor. Astfel, peste 10.000 de părinţi sau tutori au beneficiat de informare şi consiliere, din care 5.000 au fost implicaţi în programul „Şcoala părinţilor", se arată în comunicatul de presă al ministerului de la închiderea proiectului, în 2011. Secretarul de stat pe preuniversitar de atunci, Oana Badea, susţinea efectele pozitive ale iniţiativei. „Proiectul a dovedit un lucru simplu: banii europeni trebuie să producă efecte asupra beneficiarilor direcţi, copii, părinţi, cadre didactice Legea Educaţiei Naţionale aduce, în acest context, propriile soluţii prin introducerea clasei pregătitoare. Aceasta rezolvă problema pe care grădiniţele estivale au preluat-o cu succes în cadrul acestui proiect, aceea a egalizării startului în clasa I. Ministerul Educaţiei ştie că instituirea clasei pregătitoare este premisa unui start egal pentru toţi copii din România, indiferent că aparţin, sau nu, unui grup defavorizat. Din 2012, copiii de 6 ani vor beneficia de introducerea acestei măsuri". Fostul secretar de stat MEN, Oana Badea, în 2011, la închiderea proiectului vizat acum de DNA FOTO: edu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu